Capitolul 1. Alunecos

A fi la locul nepotrivit,in momentul nepotrivit  - e calitatea,care am cioplit-o pina la perfectiune de-a lungul anilor. Cred ca,asta este darul meu nenorocit. In cazul in care un “tip intelept” s-ar fi gindit sa organizeze o competitie in acest domeniu,sunt convinsa ca m-ar fi asteptat gloria. As fi cistigat Olimpiada blestemata. Dar da-o in colo de Olimpiada,noaptea de azi – iata,ce poate fi socotit apoteza carierei mele de  ratata.

El era inalt si subtire. Bine pecetluit intr-un costum classic negru. Cu un profil riguros. Iar parul lui in lumina felinarului batea in azuriu. De fapt,daca ar fi trebuit sa-mi aleg ucigasul,mi-as fi oprit alegerea asupra lui. Ar fi pacat sa te plingi. Dar,la naiba,eu nu vroiam sa aleg,adica eu nu vroiam nici un ucigas,in fine,eu nu aveam de gind sa mor. Dar din alta parte,nici sa fiu chelnerita nu vroiam. In mod similar,cum nu am vrut sa-mi pierd virginitatea cu Mike Newton,ca si…

Am fost distrasa de bufnitura unui corp care a cazut la pamint. Dumnezeule,omule,de ce ti-a dat in cap sa mori chiar in acest moment? In momentul asta nenorocit cind eu ma grabeam acasa. Bine,nu chiar acasa,ci in apartamentul care il inchiriez,dar la…naiba. Tie deja tii tot una,dar ce crezi ca ar trebui sa fac eu?

Intr-un sfert de seccunda,aceste ginduri mi-au impuscat creerul,sau locul unde ar trebuie sa fie. Si tot acest timp ma holbam la pistolul negru si lucios,cu teava lunga,care statea relaxat intre degetele lungi ale barbatului. Acum teava era indreptata spre asfalt,dar ceva imi spune – ca totul se va schimba si nu in felul bun. E stupid sa fug. Glontul e mai rapid.

Eu stiam ca el stie ca sun aici. Chiar in spatele lui. Si desigur el stie ca eu am vazut tot. Acum nu ma poate salva nici un program pentru protectia martorilor. Si la naiba,Sfinte Dumnezeule,pentru ce pacate am meritat asta? Glasul interior imi sugereaza ca pentru blasfemie. Si posibil pentru vocabularul meu murdar. Si pentru pofta trupeasca. Si pentru betie. Si pentru minciuna. Si pentru lene. Da,in deosebi pentru lene. Si pentru…in fine am pacatuit destul. Dar nu poate fi,acestea deajuns? In caz contrar,toate femeile din ziua de azi,ar trebui sa fie impuscate. Rahat. Am nevoie de un avocat.

Asa si stateam paralizata,si nu puteam sa-mi i-au privirea de la arma. Arata destul de solid. Chiar imi inspira incredere. Si evident,nu este un incepator in acest domeniu. Cu coltul ochiului am vazut,ca barbatul care cadea asemeni Turnului din Pisa,a fost impuscat in frunte. Se pare ca asta nu ar trebui sa doara – el macar nu a tipat. Bine. Sfinte Dumnezeule,uite deja m-am convins singura pe mine ca mi-a batut ceasul mortii. Vremurile disperate cer masuri disperate.

Am inghitit cu greu nodul din git,si m-am fortat sa nu mai privesc spre arma stralucitoare. Ma-I bine sa nu vad,cum invie in miinile sale. Poate ar fi mai bine sa inchid strins ochii? Nu mi-a spus nimeni cum e mai usor sa mori.

Imi pare rau ca defuncul,nu-mi poate da un sfat. Omul era in virsta…gras,carunt,cu o multime de riduri in jurul ochilor. Ochii negri,infricosatori,nefocalizati si goi. Mi-e frica,nu vreau sa mor. Dar,astfel de moarte,nu este cea mai rea,nu? Mai bine primesti un glont,de cit sa te ineci? Ingrozitor,mi-e frica sa ma inec. Cred ca totul decurge prea lent. Sa fii impuscat e mai bine de cit sa ai cancer? Da,la sigur e mai bine,sa cazi intr-o clipa fara suflare,decit sa-ti astepti sfirsitul citeva luni. Probabil,sa fii impuscat e mai bine de cit sa fii injunghiat? Am impresia ca e mai putin dureros. Oh,la dracu…

In cele din urma,si-a intors capul si m-a privit in ochi. Ochii lui erau de o nuanta deschisa. Poate gri. S-a lasat vazut gulerul tare de la camasa sa alba. Cred ca si-a miscat degetele pentru a stringe ferm minerul pistolului,pentru ca in lumina felinaruli singuratic ceva a stralucit la nivelul incheieturii sale… Deja ii vedeam butonii patrati de la manjete ,masivi din piatra neagra . Eram hipnotizata de arma lui. Parul intunecat, obrajii palizi,adinciti,pometii ascutiti… costumul negru,multa perfect pe corpul lui,pantofii negri luciosi. Mama masii,el tot e alb negru!

Am inghitit din nou in sec. Cind se va intimpla? Chiar acum? Sau poate acum?

El isi tuguie buzele putin,si isi lasa capul pe o parte,inca ma privea peste umar,fara sa se intoarca total spre mine. Iata asa pe jumatate intors,astfel incit sa-I pot vedea mai bine maina dreapta,si ca rezultat – arma sa perfecta.

Fara proces si investigatii,sunt pe cale sa fiu executata.

Parca ar fi auzit. Si intr-o fractiune de secunda nu ii mai puteam vedea ochii luminosi. Acum vedeam alt ochi solitar. Larg deschis,gol si negru ca carbunele. Moartea mea – ciclop. Instinctiv am dat inapoi. Am facut un pas minuscul, cedind slabiciunii. E o nebunie sa cred ca daca fug voi scapa. Mama intodeauna mi-a spus ca tocurile  ma v-or omora…si,in general au devenit comlici. Sa fi fost in balerini sau adidasi,as fi mers mai repede,atunci nu ar fi trebuit sa ma opresc la intersectie pentru ca semaforul era rosu si sa astept 90 de secunde,atunci as fi trecut mai inainte de acesta stradela laterala si nu as fi vazut ce am vazut. Dar nu a fost sa fie. Sunt o multime de lucruri care nu am reusit sa le fac in aceasta viata…Acum trebuie sa mor. Stai,ce ar trebuie inca? La naiba,imi pare asa de rau – miine vine salariul,l-am asteptat atit de mult. Oh,si nu i-am intors rochia lui Angela. La naiba,i-am promis tatei ca o sa-l sun. In apartamentul meu domneste un haos total… Oare e asa de greu sa faci totul la timp? Bine,nu mai conteaza acum.

Pistolul are amortizator de zgomot. Nimeni nu se va trezi,iar corpul meu v-a fi intins  aici,pe trotuarul umed pina dimineata. Sau poate ca va curata dupa dinsul? Poate m-a v-a arunca in riu? M-a va duce in padure? Oare,vor scrie despre mine in ziarele de miine?

Tinea maina sub un unghi drept fata de corp,paralel solului. Inima mea a obosit sa-mi bata in urechi si sa pulseze la capatul degetelor,dar a trecut un minut,nu mai mult. M-am clatinat,si ca sa nu-mi pierd echilibrul,am facut inca un pas mic inapoi. Ciudat,dar nu am vrut ca el sa creada ca eu sunt o nebuna,lasa isterica. De aceea,eu nu tipam,nu imploram si nu fugeam. El a avut nevoie de o fractiune de secunda,pentru a-mi raspunde.

-          De mine n-ai sa fugi. – Vocea ii este plata,buzele abia se misca.

-          Dupa tine,eu fug? Stau aici de o vesnicie si astept.

Coltul buzei sale a tremurat.

-          Doar pentru ca esti paralizata de frica.

-          Tie,nu ti-a amortit maina? – Serios,sunt sigura,ca nui usor sa tii mina sub asa un unghi perfect,si arma nu arata usoara. Astepta-ti. Eu,imi fac griji pentru el?

Un colt al buzelor a tremurat din nou.

-          Exista reactii diferite la frica. In rindul femeilor,desigur,e panica necontrolata. Ele tipa ca nebunele,inainte ca sa le faci ceva. Sau fug, de parca ar intirzia la reduceri de 90 la suta. Sau si una si alta concomitent. Unele sunt naucite – nu pot sa miste nici un deget,nu pot scoate nici un sunet. Altele cad in genunchi si incep sa ma implore – aceasta ma enerveaza cel mai mult. Dar mai sunt si altele,asa ca tine,sunt foarte rare. Incearca sa-si ascunda oroarea dupa aroganta,impertinenta falsa. E amuzant.

-          Multumesc,stiam ca iti va placea.

El a zimbit.

-          Am sa-ti intorc favorul. Poti sa alegi partea corpului. Unde? – Nu mi-am dat deodata seama ce avea invedere. Adrenalina naibii imi incurca sa gindesc.

-          Chiar in inima? – M-am uitat in jos si am incercat sa inghit nodul din git.

Balta de singe aproape ii ajunse pina la pontofii sai perfect lustruiti. Si inainte ca sa-I spun despre asta,ca un ciine credincios, el a pasit mai aproape de mine,intorcinduse in sfirsit cu tot corpul spre mine.

Sacoul incheiat,cum se cuvine,doar la un nasture. Gulerul camasii e tare si ridicat,dar eu vad marul lui Adam.

De pe palmele mele acus-acus o sa picure sudoarea. Nu ma-m obisnuit sa lupt,de obicei dau inapoi. Si acum vreau nespus de mult sa dau bir cu fugitii. Si iata un alt motiv pentru care ar trebui sa ma rasplatesc. Poate, Dumnezeu intradevar sta cu ochii pe noi.

-          Ce mai astepti?

-          Te grabesti sa mori? E irational.

-          Sa omori oameni – la fel,nu e prea natural.

El zimeste.

-          Imi placi.

-          Si care sunt consecintele? – La naiba,oare sunt in stare sa fac sex,ca sa-mi prelungesc putin viata? Pentru citeva minute… sau ore. In inima mea obosita s-a nascut o saminta de speranta.

-          Numele tau?

-          Isabella. – Pentru tine pur si simplu Belle.

-          Italianca? – Parea suprins. Si,dupa o clipa de gindire a lasat arma in jos.

-          Pe jumatea. Iar… tu te numesti?

-          Pentru tine Domnul Masen.

El a schimbat arma in maina cealalta,si gindurile in capul meu au inceput sa roiasca. E o sansa? Sa fug? Sa ramin? Mi-a tremurat piciorul,si tocul a zgiriat asfaltul.

-          Te pot lua si cu stinga. Poate,chiar voi nimeri in inma. Dar,nu la o distanta mai mare de 50 de metri. – Nenorocitul Domn Masen si-a pus maina dreapta in buzunarul pantalonilor. – Vezi masina din partea ceea a drumului? – La naiba,normal ca am vazut-o. Era unica masi in raza de citiva zeci de metri. El nu a stat sa astepte,raspunsul meu. – Dute linga ea si asteapta linga usa pasagerului din fata. – Eu m-am intors,si m-am indreptat incet spre automobil…era un audi negru,foarte jos. Far numere. Cel putin din spate.

El mi-a aruncat in spate:

-          Apropo,tu poti sa alegi. Nu uita,am sa tintesc drept in inima.

Si m-am gindit…daca as lua-o la fuga intr-o parte,totul s-ar termina repede? Iar,in jur nici tipenie de om. Mergeam incet,dar oricum am ajuns mai repede,decit sa ma hotarasc sa fug. Deci pur si simplu stateam linga usa pasagerului. Luminile au sclipit,cu un clic s-au deblocat usile. Am tras usa spre mine,si ea s-a deschis cu usurinta. In interior era steril de curat. Mirosea a piele noua. Dupa ce am inchis usa,ma uitam direct in fata mea. Imediat am azit acelasi clic,care de data asta incuiase usile.

Cred ca vroia sa se ocupe de cadavru… si nu a vrut sa ma lase singura fara supraveghere. Stiam ca e undeva in spatele masinii. Dar nu ma intorceam sa ma asigur. Incercam doar sa respir cit mai incet si mai relaxat.

Un minut mai tirziu el mi s-a alaturat mie. In masina era prea intuneric.

El conducea masina aproape culcat,lasinduse un pic pe partea stinga. Aruncind masina brusc intr-o parte, inghesuinduse chiar in acea nenorocita strada laterala. Pe linga geamul meu a rasarit cadavrul arzind… si,eu nu imi pute-am rupe ochii de la acea priveliste. A facut oare aceasta manevra intentionat? Imi arata la ce sa ma astept? In principiu,nu-mi pasa ce se va intimpla cu corpul meu neinsufletit… ca si faptul daca as putea sa-l identific,sa string probe,ca sa-l pun dupa gratii. Sau nu,imi pasa. Nu as vrea ca el sa fie inchis in inchisoare. Nu-I va sta bine deloc. El trase volanul intr-o parte odata,apoi iar si iar. Soldurile mele acoperite de colanti din nylon negri,alunecau pe scaunul larg din piele. In dreapta! In stinga!  Inainte! Iar in dreapta! Ar trebui sai fie distractiv pentru el.

Am intrat pe soseaua pustie. Ceasul din panoul de bord arata jumatate la patru dimineata. Poate,el a decis sa ne omoare pe amindoi? Poate el planifica sa se sinucida si pe urma a decis sa ma i-a cu el…Linia punctata care despartea autostrada curind a devenit  continua. Viteza aceasta. Spoturilr luminoase de pe marginea drumului se imbinau intro linie galbena continua. Aveam impresia ca curind masi isi v-a lua zborul.

Frinele tipara. Si eu ajung cu capul in parbriz. La naiba Domnule Masen! Din nou am esuat,trebuia sa aleg glontul. Un ciine slabanog de culoarea berii,stringindusi coada intre picioare,a inlemnit in mijlocul strazii… un moment mai tirziu s-a ascuns fugind in intuneric. E norocos.

-          Du-te dracului,tu tragi in oameni,dar protejezi ciini?

-          Am sa-ti bag teava in gura. Ai grija ce vorbesti.

-          Nu am voie sa injur?

-          Bingo.

-          Ce zici de ”la naiba”,”rahat”,drace”,”blestemat”,”nemernic”? Tot nu se poate?

El si-a intors incet capul,si m-a masurat cu privirea. Nu prea am inteles ce inseamna asta “da” sau “nu”,dar mi-am dat seama ca e mai bine sa nu intreb.

-          Bine.

-          Domnule Masen.

-          Ce?

-          Tu trebuie sa spui:”Bine Domnule Masen”

Si atunci m-am gindit…nu ar fi mai bine s-ai spun sa ma impuste chiar acum?!

Autostrada parea infinita. Masina zbura pe ea cu o viteza nebuna,iar Domnul,al naibii,Masen nu s-a sfiit sa i-a mainile de pe volan pentru citeva secunde lungi. El facea acest lucru in pauzele dintre manevrele bruste. La un moment dat,a inceput sa conduca serpuind automobilul,trecind brusc de pe o banda pe alta,desi autostrada era coplet goala,iar fundul meu la propriu zbura prin tot salonul masinii,in urmatorul moment a inceput sa accelereze pina la maxim,in acelasi timp lasindu-si miinele pe genunchi. Nemernicul e bolnav.

-          Oamenii sunt fiinte rezonabile. Ei poluiaza atmosfera intentionat. Iar cainii – nu.

-          Te consideri judecator? – poate si-a iesit din minti si crede cu sfintenie ca misiunea sa e sa curete pamintul de toti ticalosii? Am citit desptre ceva asemenator…

-          Nu. Eu sunt mai bun. Judecatorii pot face greseli.

-          Wow! Ego-ul tau nu are margini.

-          Domnule Masen.

-           Oh,da. Ego-ul tau nu are margini,Domnule Masen.

Restul drumului am mers in liniste. Nu stiam chiar bine partea aceasta a orasului – suburbie industriala,foarte aproape de golf. Inaintea noastra stralucea singurul zgarie-nori din aceasta zona,banuiesc,ca ne indreptam spre el. Si suspiciunile mele s-au adeverit – masina a incirnit spre parcarea subterana a cladirii,aproape agatind bariera. Paznicul doar a ridicat din umeri si a apasat butonul,de data asta ca sa de-a bariera inapoi in jos…in mod evident asta era un obicei sau chiar o traditie zilnica. Interesant,oare ce se intimpla cu paznicul,daca Domnul Masen nu reusea sa treaca pe sub bariera? Oh,nu. Nu asa,ar trebui sa sune intrebarea. Interesant,cit de des e schimbat paznicul in aceasta cladire…

-          Iesi.

Am iesit atent din automobil,tocurile mele tocaiau placut pe betonul neted,un fior neinsemnat imi strabatu picioarele. Ciudat,de ce nu eram speriata.

Masen a aprcat in asa mod masina,ca intre locul pasagerului si cealalta masina cu greu incape o palma. In partea aceasta a parcarii,erau doar sapte masini,inclusiv si audi-ul negru cu care am venit. Scumpe,elegante si surprinzator de joase. Si toate parca ar fi incleiate una de cealalta. In mod ideal pe o linie dreapta. Iar partea opusa a parcarii era absolut goala.

-          Sunt taoate ale tale? Si ai inchiriat un etaj intreg de parcare?

-          Da.

El a pus alarma si s-a indreptat spre lift. Intr-un pas incet si relaxat. Iar eu contiuam sa stau.

-          Si daca o sa vrei sa mergi cu masina din partea opusa a liniei,cum o sa intri? E imposibil sa te strecori spre locul soferului sau le ve-i muta pe toate celelalte ca sa eliberezi usa soferului? Sau tu o folosesti doar pe asta din capat?

-          Maine voi merge cu cea de la inceput,iar la sfirsitul zilei o voi pune aici in capatul liniei. Poimane o voi lua pe cea care a devenit prima si apoi iar o voi pune la coada.

-          Dar la prima oricum v-a fi libera doar usa pasagerului.

-          Prostii. Vino aici. – si eu m-am indreptat spre lift.

-          In fiecare dimineata ajungi la scaunul soferului intrind prin usa pasagerului? Care este rostul?

-          Si de unde ai luat ca ar trebuie sa aiba un rost oarecare?

Intr-adevar. Am aruncat o ultima privire asupra masinilor si abia acum am vazut placutele de inmatriculare,care in loc de numere aveau scrise…zilele saptaminii? Prima era “vineri” iar noi am venit cu “joi”,cu care a inchis rindul. Drace.

-          Nu mai nu-mi spune ca porti azi chiloti cu inscriptia “joi” pe ei.

-          Acum sunt fara chiloti. – vocea lui era calma fara vri-un imbod de flirt. In general nu reda nimic.

-          Oh.

-          Domnule Masen. – Insinuand a spus el.

-          Exact. Oh. Domnule Masen.

Am pasit amindoi in acelasi timp in liftul larg,si el a apasat butonul etajului douazeci si doi si a introdus codul.

-          Dar in cazul in care masinile in mod constant sun parcate la coada,odata v-or ajunge la perete. Si ce va fi mai departe?

-          O luna noua.

-          Glumesti? Tu ai calculat,la ce distanta trebuie sa parchezi masinile una de alta,ca la sfirsitul lunii ultima masina sa ajunga linga perete?

-          In luna februarie,nu sunt nevoit sa intru in masina prin usa pasagerului.

-          Te-ai adresat vriodata la un psiholog?

-          Nu de asta ar trebui sa-ti faci griji Isabella.

Usile netede ale liftulu s-au dat incet in parti. Apartamentul lui ocupa un etaj intreg. Era prea intuneric…dar el nu a aprins lumina,doar mergea inainte. Eu am facut citiva pasi si am inlemnit,l-am pierdut din vedere. Ce se va intimpla in continuare. Mi-o va trage? Si apoi…gata? Usile liftului s-au inchis si in incapere s-a facut intuneric cu totul.

-          Domnule Masen?

-          Liftul nu v-a pleca in jos,daca nu introduc codul.

-          Eu nu ma gindeam sa fug.

-          Vrei sa mori?

-          Am de ales?

-          Nu. De fapt ca si vointa.

El a aprins brusc lumina,si eu pentru un moment am inchis strins ochii. Decorul era… modern. Scump,pe alocuri minimalist,executat in nuante intunecate si reci. Sunt curioasa,de ce peretii nu ajungeau pina la tavan,intre ei erau citiva centimerti de aer liber. Foarte ciudat. Poate ii este frica de incaperile inchise. Claufostrobie? Atentia mea a fost atrasa, de un tablou imens,care acoperea aproape tot peretele lateral – corabia era in mijlocul furtunii,efectuat in niste pete mari si aspre,culorile au fost decolorate,sau asa era conceput ca ele sa fie palide. Imaginea imi inspira frica. Panica. Rezistenta. Putere. Durere.

Masen sa asezat relaxinduse pe o canapea lunga din piele,el statea cu spatele spre lift si cu fata spre geamul care era defapt un vitralui imens – sticla era reliefata si multicolora… haos,picaturi si valuri,aceasi furtuna care era redata si pe tablou.

Ii vedeam ceafa…dar,desigur,nu-l puteam lovi sau ceva de genul acesta. Chiar daca aveam o artma incarcata in maina,nu cred,ca m-as simti invingatoare.

-          Vino aici.

M-am apropiat cu grija de canapea,si m-am oprit in fata lui.

-          Scoate toate bijuteriile.

Mi-am scos cerceii din urechi,lantisorul si cele trei inele.

De ce? Nu arata ca un tip care ar duce lipsa de bani.

-          Acum,arunca tot in acvariu.

In partea dreapta vizavi de tablou,pe un dulapior negru stralucitor statea un acvariu gigantic de o forma neobisnuita. Umplut cu apa dar fara pesti. M-am apropiat de el… si m-am cutremurat. Fundul acvariului era acoperit de bijuterii. Neuniform. Undeva nivelul lor ajungea pina la jumatate,in alta parte putea doar sa acopere fundul din sticla. Aici puteai gasi orce,cercei,agrafe,bratari,ceasuri,lantisoare,brose…

Iar acum am simtit un atac puternic de panica. Infiorator.

-          Urasc fleacurile astea stralucitoare. Aruncale.

Am incercat sa fac asta cu fermitate. Aproape mi-a reusit. Cerceii se duceau spre fund dureros de incet,se leganau dintr-o parte in alta…daca ma voi intoarce,de acum nu voi mai putea sa-mi gasesc lucrurile printre sutele …sau miilede bijuterii… starine.

-          Da-mi telefonul tau.

Din buzunarul jacetei am scos bucata de plastic negru. Adio, draga Blackberry. Masen a deconectat telefonul si l-a aruncat linaga el pe canapea.

-          Acum dormi. Pe hol a doua usa pe dreapta.

-          Ce se va intimpla cu mine?

-          Cu tine se va intimpla somnul. Du-te. – si-a ridicat privirea lui gri-verzuie,si eu m-am grabit spre usa a doau din dreapta din hol.

-          Noapte buna. Domnule Masen.

-          Intradevar va fi buna. Azi nu voi veni.

Piciorul meu drept a tremurat,tocul imitind un sunet ingrozitor.

Usa era lata,de un negru-mat si complet neteda. Inauntru – nimic special. Poate doar,fereastra imensa. Oh,si un dulap negru lung,decorat cu inscriptii marute rosii…nu m-ar mira daca ar fi in toate limbile lumii. Apele negre ale golfului straluceau in lumina lunii. Foarte curind,luna se va schimba cu soarele.

Nu m-am apucat sa-mi scot nici jacheta scurta,nici fusta,nici colantii,doar m-am debarasat de pantofi. Nu am scos cuvertura neagra si groasa,m-am culcat chiar deasupra ei,pe diagonala. Si am alunecat. Ultimul lucru care l-am vazut cind m-am uitat in sus a fost cum Masen,a stins lumina in salon – in aceasta camera la fel,peretii nu ajungeau la tavan.

M-am trezit din cauza setei. Inca era intuneric.

Mi-am dat seama imediat unde ma aflu si ca tot ce sa intimplat nu a fost un vis. Nu,nu as putea confunda asta.

Imi era ingrozitor de sete… in jur era o liniste apasatoare,de la care imi pulsau urechile.

Am scos atent capul dupa usa. Holul curgea lin transforminduse intr-o bucatarie absolut deschisa in forma de secmicerc. Vad chiar si un frigider…incep sa ma indrept spre el inaite de a ma gindi la asta. Frigiderul la fel e negru,si deasemenea este scris pe el,nu mai ca de data asta cuvintele sunt de culoare alba. E neobisnuit de mare si cu o singura usa. Bucataria arata asa,de parca nu a fost folosita niciodata. Nu pot deslusi culoarea mobilierului – e putina lumina. Dar nu e negru,albastru,poate. Deschid frigiderul…WOW. Asta e un bar,nu frigider. Vodka,vodka,vodka…Whiskey,tequila,absinthe… in genere fara mincare. Lapte? Sunteti plin de surprize Domnule Masen. I-au un pahar inalt din sticla si il umplu ochi cu lapte. Oare,ma va ucide pentru asta? Inchid frigiderul.

-          Asta e laptele meu.

In urmatorul moment se aude sunetul – nu mai e paharul. Laptele rece si alb pe faianta rece si neagra – se poriveste de minune cu designul frigiderului.

-          Aici,la naiba,tot e al tau. – stau cu spatele la el,si nu prea am chef sa ma intorc.

Nu-l aud,dar stiu ca se apropie. Ma intoarce cu fata spre el, m-a apuca de git cu maina lui ferma ma lipeste de usa frigiderului. Talpile imi aluneca prin laptele varsat. Hristoase,ochii lui licaresc. Teava imi mingaie buzele. Nu am cu ce respira.

-          Ti-am spus sa ai grija,de ceea ce iese din gura ta. Acum deschide gura.

Trailer.Rege si Pion

Cind jocul e termina Regele si Pionul sunt aruncati in aceasi cutie...